Premierul Italiei A DEMISIONAT, după înfrângerea în referendum. Renzi: „Experiența guvernului meu se sfârșește aici”. UPDATE

Premierul Italiei A DEMISIONAT, după înfrângerea în referendum. Renzi: „Experiența guvernului meu se sfârșește aici. UPDATE
Publicat: 05/12/2016, 08:27
„Am pierdut și o spun cu voce tare. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru această înfrângere. Cine luptă însă pentru o idee nu poate pierde. Nu a pierdut grupul care a susținut ideile mele, am pierdut eu”, a spus Renzi, comentând că a vrut să reducă numărul „scaunelor de parlamentari”, însă el este cel care și-a pierdut scaunul. El a anunțat că-și va depune luni demisia pe masa președintelui.

„Îi îmbrățișez pe toți cei care m-au susținut. Nu am reușit să vă aduc victoria. Am făcut tot ce se putea face”, a mai spus el.

Între 55% și 60% dintre cei care s-au prezentat la vot au optat pentru varianța NU, potrivit exit-poll-urilor prezentate de televiziunile italiene. Prezența la urne a fost de peste 68%, conform datelor Ministerului de Interne.

Italienii au fost chemați duminică la urne pentru a vota în privința unor reforme constituționale, scrutin solicitat de premierul Matteo Renzi, pe fondul crizelor politice din ultima perioadă. Startul la vot s-a dat la ora locală 7:00 (8:00 ora României), peste 51 de milioane de italieni fiind eligibili să voteze.

Pe fondul crizelor politice frecvente din Italia, premierul de centru-stânga, Matteo Renzi, a cerut o reformă a sistemului politic pentru a spori puterile guvernului central, în detrimentul celor 20 de regiuni ale Italiei, în domenii precum mediul, transportul și energia.

Reforma viza și renunțarea la bicameralismul perfect prin retragerea funcției legislative în cazul Senatului, urmând să fie redus numărul de parlamentari.

Printre propuneri se număra desființarea Consiliului Național pentru Afaceri Economice și Muncă (CNEL), precum și dizolvarea provinciilor, subdiviziunile regiunilor italiene.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal